Fotocredit:
SKODA
SKODA a dezvăluit astăzi primul teaser ce ne înfățișează liniile de design ale noului concept VISION E - studiu ce prefigurează viitorul Kodiaq Coupe.
Comunicatul de presă ce însoțește imaginea ne vorbește despre aceleași strânse legături dintre liniile clare de design ale conceptului VISION E și cristalurile de Boemia, poate cele mai reprezentative elemente de tradiție cehească, după berea pragheză.
Astfel, chiar dacă SKODA s-a despărțit recent de designerul șef Josef Kaban (plecat la BMW), viitorul modelelor gândite la Mlada Boleslav va marja spre aceeași direcție estetică definită de liniile drepte, unghiurile ascuțite și elementele optice clare, noul Kodiaq Coupe urmând a duce la un nou nivel tot acest complex amalgam.
Noul model de serie va fi lansat undeva spre sfârșitul anului 2018, primii clienți ce-l vor putea comanda fiind cei din China, piață ce devine din ce în ce mai mult principala țintă a SKODA. Un alt motiv ce pune China în fața Europei ține de capacitățile de producție, care se pare că și-au cam atins limitele pe Vechiul Continent.
VISION E este cel de-al patrulea concept de acest gen pregătit de SKODA în ultimii ani, după VISION S (2016), VISION C (2014) și VISION D (2011), studii de design ce au prefigurat, în ordine, actualele generații Kodiaq, Superb și Octavia.
Categorie: