Fotocredit:
SKODA
SKODA a dat startul producției pentru noul KAROQ, cel de-al doilea model din noua gamă de SUV-uri a constructorului ceh fiind asamblat în uzina de la Kvasiny. Primele livrări vor avea însă loc abia în luna octombrie a acestui an.
"Startul producției de serie pentru noul KAROQ reprezintă o importantă piatră de hotar pentru compania noastră și, bineînțeles, pentru angajații fabricii de la Kvasiny. În acest sens, în ultimele luni ne-am pregătit intens pentru a introduce noul nostru SUV în producție", a declarat astăzi Michael Oeljeklaus, responsabil cu producția și logistica la SKODA.
Noua SKODA KAROQ a fost prezentată în premieră mondială la Stockholm, în luna mai, și va reprezenta unul dintre produsele de bază din portofoliul cehilor. Plasat în segmentul compact al SUV-urilor, KAROQ are de înfruntat nume grele precum Nissan Qashqai, Renault Kadjaq sau Mazda CX-5, dar și pe "confrații"Volkswagen Tiguanși SEAT Ateca.
Atu-urile noului KAROQ sunt reprezentate de generosul spațiu dedicat depozitării bagajelor (până la 1.630 de litri), de instrumentarul de bord digital sau de gama de motorizări ce cuprinde cinci unități TDI și TSI cu puteri cuprinse între 115 și 190 de CP.
În uzina de la Kvasiny lucrează la ora actuală circa 8.000 de angajați, aceștia participând activ la producția modelelor KAROQ, Superb și Superb Combi. Pentru a ridica nivelul tehnologic care să permită fabricarea noilor generații de mașini, SKODA a investit în ultimii ani la Kvasiny circa 420 de milioane de euro, iar capacitățile de producție vor crește treptat până la un maxim de 295.000 de unități anual.
Categorie: